“Right choice. Right people. Right solutions. – These are the main principles that guide our company.”


Despre Consultor Audit și Consultor Tax

 

Grupul Consultor este format din două societăţi cu capital românesc, care sunt membre ale organismelor profesionale naţionale: CECCAR, CAFR şi CCFR. Avem abilitatea de a îndeplini orice misiune de: audit financiar, audit statutar, analiză financiară corporativă, consultanţă fiscală, servicii de contabilitate, salarizare, resurse umane, auditarea fondurilor nerambursabile şi due diligence.

Experienţa de peste 11 ani a echipei noastre în aceste domenii, completata de pregatirea continuă realizată la nivel intern şi internaţional, profesionalismul şi responsabilitatea care ne caracterizează, ne impun ca experţi pe o piaţă în continuă dezvoltare.

 

De ce grupul Consultor?

Consultor Audit și Consultor Tax vor contribui esential la perfectionarea administrarii financiare a companiei.

Astfel, o contabiliate corect realizata va conduce la eficientizarea activitatii societatii dumneavoastra si, ca urmare la obtinerea unor rezultate financiare superioare.Echipa noastra este formata din consultanti fiscali si experti financiari avand cunostintele teoretice si experienta practica necesara pentru a va ajuta sa beneficiati rapid si substantial din colaborarea noastra. Fiecare echipă este condusă de un partener care se va ocupa de dvs direct și care va fi punctul de contact cu regularitate.

Ca şi client al grupului Consultor beneficiaţi de:

– firme care sunt ferm stabilite și respectate în propria țară
– un serviciu condus de partener
– experți care înteleg piața dumneavoastră
– partenerii care muncesc din greu pentru a intelege specificul afacerii dumneavoastra si nevoile sale
– cunoașterea peisajului de afaceri local
– continuitatea neîntreruptă a serviciilor pentru nevoile dvs. de afaceri internaționale.